În labirintu-mi cade o tăcere plină,
Când nopţi albastre-mi ung ai mei ochi cu lacrimi,
Şi inima-mi de Marea-Roşie se tot inundă
De repetiţia unui vers ce-mi strânge sinapsele-mi.
Trăiri, poveşti de viaţă şi iubiri,
Cerşim viaţa în loc de soartă,
Pictăm în gânduri vise de copilării,
Şi ne trezim cu ea la poartă…
Mă las de al meu plâns poetic,
De m-aş trezi în focul patimii iubiri,
M-aş întreba de ce iubesc,
Căci tot sunt un neant fireştilor trăiri …
Mă las bătut de vântul nepăsării,
Şi-ascult un dans al degetelor pe pian,
Suferinţelor să dau uitării,
Aşa e labirintul meu, ca un lian …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu