1.Rapsodia unui vis

Asculta glasul inimii profunde
Si vezi cu ochii cerul spiritual
Ce armonie ne-nconjoara spatiul ideal,
Stralucitor albastru.
Lasa mintea sa-ti conduca
Sufletul si canta odata cu natura.
Priveste soarele dansand pe norii armoniei...
Auzi? Natura, pasarile...
Iubirea, lumina.



2.Chemare poetica


S-a dus graiul ei poetic
Si nemuritor...
Izvorul de iubire
E stins si toate ma mai dor.
Ce sunet trist de litere cazute
Pe un sfant altar s-aude?
Caci ma cuprinde-un fior...
Si crengi de aur se aprind
Pe-al meu suflet ranit si ars ca pe un rug
Acum... sa le sarut, sa le curpind
Cu-o moarte dulce!?
Si-apoi sa zbor pana la Cer,
Sa ma-ncalzesc de tot albastrul armoniei
Sa cant, sa strig, sa nu pier...


3. ELEGIE


De ce ingropi visele cu taina copilariei?
Si umezesti gandirea ta profunda ca izvorul
Si iubirea... o sacrifici....
Pentru ce?
Oh, crang nemuritor,
Te pierzi prin mintea mea
Ca frunzele ce azi sunt verzi
Si timpul maine le usuca.
De ce ?
Spre mine vin atatea ganduri
Si povesti,
Din crangul neuitat,
Si sper ca ploaia deasa le va sterge urma
Siroaie ganduri ce dispar,
Apoi se nasc cristale
Ce vremuri!
Izvor secat, tu razi cand valea
Plina se inunda de dorul bucuriei
Cand stau si ratacesc pe creste
Si norii fug ca niste fulgi
Spre marea fericire
Ce despartire...
Doar doi pereti despart aceasta lume
Pamantul, cerul, culmi necunoscute
Dar... cine sa le mai stie?
Cand noi, cu buzele ucidem
Orice mister ce intalnim in cale
E lumea spre pieire?



4. Tacere in Rai



Suflet de înger
În trup de om,
Tu taci şi scrii poveşti nemuritoare
Acolo, sus, pe steaua mea
Şi-aştepţi iubirea,
Nemurirea...
Căci răni s-au stins pe-al meu obraz
Şi peste al meu suflet au căzut
Fulgi de nea.
S-au stins...
Şi-apoi au curs ca valurile- lacrimi...
Peste-al meu trup secat.
În vis tu...,
Tu treci la patul meu
Ca umbra de oglindă spartă de demult
Şi cânţi piano vremurilor grele
Copilăriei... du-te, vino!
Un glas parcă mă cheamă,
Altul cântă, plânge.
De-atâtea ploi
Ce umplu marea de scrisori
Zdrobite de furia cerului.

5. Anemica toamna


Luna rotunda
Se stinge usor
Iar para de foc
Se aprinde anemic...

Din mine se nasc
Masline stelare
Argintii, pur luminoşi,
Apoi se sting
Si dispar...
Concertul de frunze
Rasuna-n padure
Si corzi de vioara se-aud melancolic...
Si aripi de pasari se vad licarind
In haine de preoti
Trecand în ritual

Pe la pomii anemici.

5. Dacă...


Daca ploaia plange
Cand materia rade,
Voi apasa pamantul,
Iar florile se vor trezi
In glasul paganului desert...
Daca crengile vor suspina
Voi linisti radacinile copacului
Ratacit in zgomotul vantului vantului,
Voi arde frunzele cu razele
Ce vor topi cristalul iernii
De glasul norilor nelinistiti.
Daca luna va pieri
In sumbra noapte
Voi trimite luminite galaxii...
Iar somnul de veci il voi pastra linistit.

6. De vorba cu destinul suprauman


Putem renunta la propriul vis
Ce arde pe un rug al vietii -
Nepasarii din inima zdrobita
Si-apoi facuta sa simta durerea
Pana la ultima lacrima?
Daca oceanul ar desparti iubirea,
Si muntii ar canta
Odata cu duelul valurilor versuri
Ce framanta pietre de diamant
Arse de soare...
Si flori sa creasca sub radacina
Sufletului nostru.
Si ploi sa cada peste ea
Ca un talaz simfonic.
Ce-ar mai ramane
Din lumea noastra
Si noi ?!
Treziri reci de rasarit,
Firave, pierdute-n spatiu
Cantam pe stele-n allegretto?
Suflam cu aur viitorul nostru
Si ingropam comoara-n minciuna?
Lasam copii sa piarda lupta vietii
Si plangem dupa faima,
Caci nimeni nu-i acolo sa o vada
Doar Dumnezeu, acolo, Sus.
Va las epilog printre ale mele randuri
Si cu ale mele punctuatii rastignite
Pe crucea suferintei,
Ma resemnez cu lumea voastra
Ca am pe-acest taram frati,
Eroi, ce lupta cu sabia mintii


6. Aş vrea …


Aş înceta să spun durerii NU
Şi să-mi aline cu sudoarea vieţii,
Suferinţa păsării tăiate
Sa cante-n Do Major
Aş înceta să mai privesc cu ură,
Să simt în mine un izvor secat
Cuvintele-mi sunt reci
Şi pana-mi parcă se-nroşeşte
Până-n adâncul soarelui
Să fie pace …
Si puterea iubirii.

7. Visez

In lungul cer m-agat de-o stea

Si-n vis parca imi canta cineva duios

Si luna langa mine sta.

un foc sin mine se aprinde ca un dor

ma unge cu stropii rosiatici

in inima plina de patimi

si sper, visez …

la viata alba, cea de maine

ce-ngheata in mine.



8. Moartea unui copil artist



Pe varf e munte e pustiu

Si nimeni nu m-aude

Batand alene drumul, greu

Al acestei lumi prea crude.

Ma bate vantul certaret

Dar eu il strig pe nume

Sa-mi dea pace pe pamant

Si-n alte vai sa sune,

Caci drumul meu e-amagitor

Si vantul suna a jale

Ca buciumul cel plin de dor

Ce se aude-n vale.

Si eu, ca vantul, stau si cant

Si ratacesc pe creste

Spunand doar muntilor batrani,

O tainica poveste.


9. LOCUINTA

In casa sunt singur

si dorm.

Peretele-albastru isi schimba

nuanta -

in verde, in alb.

Vad fumul de litere

ce sufera-n somn

cand masa si scaunul

petrec singuratice

si plang dupa mine.

Unde mi-s pana,

sticluta, cerneala

patata de ploile reci,

de nori scuturate?

Somnoroasele versuri

spalate in raul-venin

asteapta la rand

dupa cuvintele moi

ce plutesc -

ratacite in codrul pustiu...

Iar eu ma descopar

in linistea beznei...

Ciudate fantome...

Aud glasuri de pasari taiate

ce sufera-n al lor culcus.

Volumul e-n flacari!

Deodata se stinge...

Doar noaptea e calda

si visul etern.

10. NATURA MOARE CU MINE

Fir de iarba,

fir de argint

loveste pamantul

cand florile plang.

Natura-i tacuta

in tristele nopti

iar corzi de chitara

se-aud melancolic.

Copacii danseaza

cand crengile lor

isi plang frunzele

ruginite de ploaie.

Vantul le zboara

cu a lui nepasare,

imaginea-i muta

se muta-n mormant...

Iar paiul de nerv

moare in mine,

tot locul e plin de fior.

Floarea de Marte

rasare-n al meu gand

cand eu ma ivesc

din sicriul de veci,

ingropat in mormantul pagan


11. Litere in tacere

Pe colt de Rai stau
Si cant cu ingerii in cor
Si dupa mine, versurile
Zboara catre Univers.
Tacerea lor profunda
Aduna litere-ncepand cu I
Iubirea, totusi, e uitata de un E.